În ultima săptămână din aprilie la Biserica „Filadelfia” din Suceava vor avea loc trei seri de zidire spirituală:
Luni, 25 aprilie 2016, ora 19:00;
Marți, 26 aprilie 2016, ora 19:00;
Miercuri, 27 aprilie 2016, ora 19:00.
Invitatul acestor seri este pastorul Iosif Țon, un slujitor al lui Dumnezeu cu experiență, care a publicat numeroase cărți de învățătură creștină. Iosif Țon s-a născut la 30 septembrie, 1934 în satul Garbovita, jud. Alba. În prezent locuiește în Portland, Oregon, USA
La câteva ore după ce a ajuns în România, unde va sta cinci săptămâni, în acest timp fiind prezent în mai multe biserici din diferite zone ale țării, Iosif Țon a publicat un mesaj video pe una dintre rețelele de socializare, în care transmite un salut tuturor românilor cu care se va întâlni în această perioadă de timp:
„Am sosit de câteva ore în România, ACASĂ, la ai mei, la poporul din care fac parte. Am venit cu aceeași dragoste cu care am venit când vorbeam la Europa Liberă și spuneam: <<Vin în casele voastre cu Cuvântul lui Dumnezeu.>> Vin și de data aceasta la Cluj, la Târgu-Mureș, la București, la Brașov, la Arad, la Suceava – în dulcea Bucovină – peste tot cu mesajul Împărăției lui Dumnezeu, a culturii Împărăției, cu mesajul iubirii și bunătății, transformării omului după chipul lui Dumnezeu, cu puterea care ne înzestrează Dumnezeu pe cei care acceptăm să fim instrumentele Lui.
Bine v-am găsit iubiții mei! Slăvit să fie Dumnezeu pentru că în următoarele cinci săptămâni ne vom bucura împreună în Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu!
Vă salut frați și surori și iubiții mei de toate culorile. Suntem ai lui Dumnezeu!”
Biserica Filadelfia a ajuns la un final de stadiu și trebuie să regândim ce putem face pentru a refocaliza biserica.
Ținând cont de starea reală a bisericii, de călăuzirea lui Dumnezeu și având în vedere că e urgent am decis, împreună cu comitetul bisericii, începând cu anul acesta – 2016 – să reorganizăm biserica în structura grupelor mici.
La Întâlnirea de Seară a Bisericii Filadelfia Suceava vor fi prezenți un grup de studenți de la Universitatea Emanuel Oradea.
În ziua de sâmbătă, 16 aprilie 2016, se vor desfășura proteste în întreaga lume. În Statele Unite ale Americii și în Canada, în Australia și Noua Zeelandă, precum și în întreaga Europă se vor organiza proteste în diferite localități. Suceava este pe lista orașelor în care se va desfășura un protest pentru susținerea familiei Bodnariu, împotriva acțiunilor Serviciului de Protecție a Copilului din Norvegia – Barnevernet.
Cartea este o pasiune pentru marea majoritate a copiilor. Din păcate, nu toți copiii au acces la cărți sau, dacă au, se întâmplă să nu fie tocmai cărți folositoare și de calitate. Am descoperit împreună cu copiii bisericii această nevoie de literatură creștină în iarnă, când am mers să dăruim cadouri familiilor nevoiașe din preajma Sucevei. Copii doritori de lectură, dar care nu își pot permite să cumpere sau nu au nici măcar de unde împrumuta cărți creștine.
Această lecție din seria „Doamne, schimbă-mi atitudinea” a constituit un nou prilej de cercetare și creștere spirituală pentru cei prezenți la întâlnirea tinerilor.
În cadrul Întâlnirii de seară a Bisericii va sluji fratele Dănuț Jemna împreună cu un grup din Biserica „Străjerul” din Iași.
Ultimele comentarii: