Isaia 48:17, 18
„Eu, Domnul Dumnezeul tău, te învăț ce este de folos și te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi! 
O, de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu și fericirea ta, ca valurile mării! 

Dragii mei, vă chem să ne punem împreună câteva întrebări:

• Oare nu cumva am fost ajuns într-o vreme când nu mai știam, în mod real, nu în teorie, ce ne este de folos?

Câți dintre noi chiar acceptăm că dacă avem ce mânca și cu ce ne îmbrăca ne este de ajuns și eram MULȚUMITORI?
Câți dintre noi chiar eram conștienți că dacă am câștiga toată lumea, dar ne-am pierde sufletul, am fi în mare pagubă?

• Oare nu cumva am fost ajunși în situația când consideram că noi totdeauna avem dreptate și calea pe care mergem e cea bună?

În ce măsură eram gata să ne lăsăm corectați?
În ce măsură, atunci când cineva, căruia îi păsa, ne atrăgea atenția că mergem într-o direcție greșită, îi eram recunoscători?

• Oare nu cumva Cuvântul Scripturii era bun doar când ne dădea nouă dreptate?

În ce măsură am fost gata, atunci când din lectura Scripturii, descopeream că avem atitudini, săvârșim fapte care nu sunt în conformitate cu poruncile Domnului, am fost gata să ne corectăm?

Și acum, după ce am lăsat ca versetele acestea să ne pună aceste întrebări, mai pun și eu una:

• OARE NU CUMVA DUMNEZEU CONSIDERĂ CĂ DIN CAUZĂ CĂ NU AM ÎNVĂȚAT ÎN VREMURILE TRECUTE, PENTRU CĂ NE IUBEȘTE ȘI NE DOREȘTE VIAȚA, FOLOSEȘTE ACEST MOD PENTRU A NE ÎNVĂȚA?

Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, să ne dăruiască în vremea aceasta înțelepciunea care vine de sus!
Fiți binecuvântați!

I. B.