Emil Hanuseac – in memoriam
EMIL HANUSEAC
(22 Iunie 1977 – 30 Noiembrie 2009)
,A FOST ODATA UN OM…”
Motto: ,, Atâta timp cât trăim în inimile celor care rămân după noi, înseamnă că n-am murit încă.”
Emil a iubit mult muzica şi muzica l-a fascinat întotdeauna. Crezurile lui de viaţă au prins glas într-o zi sub forma unui cântec, din care au rămas doar versurile. Melodia o ştie numai el. Probabil o cântă acum. Sau poate încă mai lucrează la ea…
Era o zi frumoasă de vară,
Biserica plină până-n ultimul rând
Trecut ceasul rugii şi-acum din Cuvânt
Mesajul rostit se-auzea până-afară…
Se vorbea de valori şi principii de viaţă –
În ce mai crede lumea de azi.
La sfârşit, un tânăr cuprins de extaz
A ieşit dintre rânduri şi-a păşit mai în faţă…
I-a privit pe toţi… şi-a spus:
Eu cred în zâmbetul unui copil,
Cred într-un duh blând şi umil
Cred în dragostea dintre oameni,
Cred în respectul faţă de semeni;
Cred în lucrul bine făcut,
Cred în şansa unui nou început,
Cred în munca mea, cred în familia mea.
Dar mai presus de toate cred în Dumnezeu
Cred că tot ce sunt e meritul Său
Fără El în viaţa mea, nimic să fac nu aş putea
Cred în Dumnezeu, El este Tatăl meu.
P.S. Crezul lui mi-a influenţat viaţa. Viaţa lui mi-a influenţat destinul.
DL sa te binecuvinteze SIMONELU,ai fost si ai ramas un copil al nostru special & DZEU iti va rasplati frumos toata raportarea ta frumoasa.TE IUBIM SI ITI SUNTEM ALATURI. DL SA TE MANGAIE AZI CU OCAZIA ZILEI “MEMORIAM” 22IUNIE ZI IN CARE AM FI FOST IMPREUNA CA SI ALTE DATI,,,,,,,,,,,DARRR ” EMIL “SCUMPUL NOSTRU , E FERICIT CU DOMNUL ISUS ALATURI .FRUMOASE VERSURI I-AI TRIMIS IN CER SI TOT CE I-AM SPUS AZI DLUI IMPREUNA CRED CA “EL” NE-A ASCULTAT SI NE VA FI ALATURI PANA LA SFARSIT.
” EMIL – FIUL MANGAIERII ” MELE – NU TE VOM UITA NICIODATA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! MAMA CIJICA. LA REVEDERE & PE CURAND LA TINE & LA DOMNUL ACASA
Un prieten extraordinar, un slujitor plin de pasiune al lui Dumnezeu , un frate scump in biserica, un om plin de dragoste si intelepciune…. Inca aceste cuvinte sunt prea putine pentru a-l descrie pe Emil.
Ma bucur la gandul ca el a plecat inaintea noastra pentru a ne astepta acolo sus, iar atunci cand ne vom reintalni ii vom putea multumi pentru amprenta puternica pe care a lasat-o asupra vietilor multora dintre noi.
Ne vom revedea Emil ….
desi mia-ar fi placut sa il cunosc si eu pe emil dar nu am avut ocazia,insa o cunosc pe simona o fata plina de pasiune pentru domnul si farmec in viata de zi cu zi …..intr-o zi ne vom bucura impreuna…cu drag delia
Cunosc bine familia aceasta Hanuseac Gelu si Nuta ,pentru ca am fost vecini ,am vazut cum au crescut copii lor sub privirile mele.Pentru mine au fost si sunt o familie despre care se poate vorbi de bine numai la superlative,au niste copii bine educati ,credinciosi,minunati,Simonica sa integrat in aceasta familie,căsătorindu-se cu Emil,cinste si respect pentru ea. Pentru noi cei care l-am cunoscut pe Emil ,a ramas o amintire vie,plăcută,un model de urmat in viata crestina zi de zi. Regretele noastre pentru Emil ,ne va constientiza mai tare ca in curand ne vom revedea .
Cu drag ,Costică
Emil m-a ajutat sa gasesc o modalitate prin care sa Il pot sluji pe Dumnezeu in mod constant…pe langa acesta … s-a daruit in slujire..provocandu-ne sa ne dedicam si noi …macar cate putin..mi-e dor de el…abia astept sa cantam din nou impreuna…desi nu vom mai fi “corul de adolescenti”…tot Domnului ii vom canta
Ne alaturam si noi celor care aduc Multumiri Domnului pentru ca intr-o zi acest mare om Emil Hanuseac a intrat in vietile noastre. Acest om care ne-a schimbat felul de-a privila oameni ,gindi despre oameni.Binecuvintata sa fie mama care la purtat in pintece,Binecuvintata sa fie familia care l-a crescut in dragostea Domnului Isus .Binecuvintata sa fie Simona care i-a fost ajutorul potrivit.Emil si Simona ne-a intarit umerii sa putem duce crucea pina la capat,
Ne alaturam si noi celor care aduc Multumiri Domnului pentru ca intr-o zi acest mare om Emil Hanuseac a intrat in vietile noastre. Acest om care ne-a schimbat felul de-a privila oameni ,gindi despre oameni.Binecuvintata sa fie mama care la purtat in pintece,Binecuvintata sa fie familia care l-a crescut in dragostea Domnului Isus .Binecuvintata sa fie Simona care i-a fost ajutorul potrivit.Emil si Simona ne-a intarit umerii sa putem duce crucea pina la capat, Fiica noastra Cristina este o marturie vie a dragostei lor pentru ISUS.
Un om intradevar minunat !…Un slujitor al Domnului … Dupa cum a iubit mult muzica,acum canta in Cer in Corul Ingerilor ……. Ar trebui sa deschidem bine ochii si sa ne pregatim pentru El…oricand putem pleca de pe acest pamant….Domnul sa ne ajute sa ajungem toti in Bratele Lui Ocrotitoare !
Cuvintele nu sunt indeajuns pentru a vorbi despre Emil.A slujit pana la capat ,acum se bucura in prezenta celui Atotputernic si ne asteapta si pe noi acolo sus.Un exemplu de daruire pe care nu totdeauna l am inteles spre rusinea mea. Multumesc Emil pentru exemplu tau.Fii binecuvintata Simona pentru ca tu ai ales sa slujesti Domnului si nu ai dat inapoi.Ai fost o binecuvintare pentru Emil si ati fost o binecuvantare pentru noi. Multumim.
Pling asezat pe gindurile ce ma duc spre chipul lui Emil pe care l-am cunoscut mai mult in suferinta-i rabdatoare ce accepta mereu voia Domnului.Ramane pentru mine exemplu de rabdare si blandete.
Dumnezeu sa va binecuvanteze frate Gelu, sora Nuta si sora Simona!
EMIL ,SCUMPUL MEU,
ESTI SUS LA DOMNUL SI ESTI FERICIT,ESTI CEL MAI FERICIT . AI FOST SI AI RAMAS PT MINE ACEL COPIL PROFUND CU MULTA DARUIRE.NE-AI LASAT UN EXEMPLU VIU SI ATAT DE MANGAIETOR PRIN TOT CEEA CE AI FOST. IMI PARE ATAT DE RAU CA AM FOST PREA PUTIN IMPREUNA. IMI AMINTESC CU MULT DRAG DE CLIPA CAND IN SPITAL LA BUCURESTI AM RAMAS NOI DOI DOAR IN SALON SI M-AI CUPRINS ASA TINTUIT LA PAT CUM SEDEAI ZICANDU-MI : CIJICA MEA DRAGA MATALE AI RAMAS O MAMA PROFUNDA IN DARUIRE CHIAR DACA APROAPE NU MAI POTI . E UN ADEVAR CARE PRIN AJUTORUL LUI DUMNEZEU AM LUPTAT SA-L APLIC ,DAR AM FACUT PREA PUTIN, MULT PREA PUTINA A FOST JERTFA MEA. TE-AM IUBIT SI TE IUBESC CU UN DOR DE REVEDERE NEMARGINIT. AM CONSTRUIT IMPREUNA LUCRURI CARE NU SE POT UITA SI CARE CU SIGURANTA NE VOR AJUTA SA NE SI VEDEM IN CER DACA VOM LUPTA SA IESIM BIRUITORI SI NOI CEI CE AM RAMAS INCA AICI :” DOAMNE AJUTA-NE TU” . TI-A SCRIS CU MULT DRAG SI DOR A TA MAMICA MANGAIATA DE MARELE HAR CE TI L-A ACORDAT EL : “TI-A DESCHIS CERUL FRUMOS CA SA INTRI IN EL SUFLETELUL TAU CREDINCIOS!”SLAVA DOMNULUI!!!!!!!!
EMIL HANUSEAC “PREAIUBITUL MEU FIU”—IN MEMORIAM
(30 nov.—4dec. 2009)
Daca traiesc si daca port pe umar macar un strop din roadele divine
Si daca sunt in holda fara numar culegator de spice pe coline,
Atunci e bucurie-n pieptul meu,chiar ceru-ntreg e langa mine
Caci toate-aici lucreaza impreuna spre binele acelor ce-Liubim pe DZEU
Iar clipa despartirii daca vine,ea vine totusi spre folosul meu.
— Tu ai plecat in cer la TATAL SFANT si-acolo-ti este bine
Tu cantaret placut al Mantuirii rapsod incununat in lupta grea
Tu ai slujit in cortul intalnirii si-ai dat raspuns Golgotei,jertfa ta!
Lasand pe strune mana sa se-avante,sub valul lumii n-ai cazut rapus
Iar harfa ta n-a incetat sa cante
Si n-a cantat decat pentru ISUS
N-au fostBetanii sa nu-ti ceara pretul
Nici mangaiere farasa suspini
Ca sa ramai pana-n amurg drumetul
Cu ochii-n sus ,cu ei senini
Si-acolo unde canta chiar si trandafirii
Si vesnic alte ceruri se deschid
Tu vei canta in cetele maririi,
Cu toti cei sfinti,cu MIRELE ISUS.
CU DOR DE MAMA I-AM SPUS LUI ISUS SA VINA MAI CURAND
CA SA PETRECEM IMPREUNA O VESNICIE DOAR CANTAND.
Sincere condoleanțe, Dumnezeu sa va mângâie inimile îndurerate!
Emil va rămâne o amintire vie, o adevărată mărturie de credință și pentru noi colegii clasei a IX-a R. Cu drag ne amintim de cel ce a fost șeful clasei, liderul de lauda și închinare (mai tot timpul avea chitara cu el), un prieten adevărat… chiar pe patul de suferință fiind, el ne încuraja și ne era un exemplu prin autoeducatia pe care zilnic și-o impunea.
Știind puternica lui încredințare am toată certitudinea ca acum este parte din corul îngeresc dând glorie Mielului, Celui înviat din morți. Dumnezeu sa ne ajute și pe noi sa ajungem în slava Cerească!
P. S. doar de câteva minute știu de existenta acestui memoriam.