Gândul săptămânii: Iubirea de bani
Autor: Alex Duciuc
„Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: <<Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.>>” Evrei 13:5
Iubirea de bani este unul dintre cele mai dureroase subiecte pentru creştinii de astăzi care luptă într-o lume dominată de goană după lucrurile materiale. „Iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, râvnind după bani, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns cu o mulţime de chinuri.” (1 Timotei 6:10). Cerem binecuvântări de Sus, dar le recunoaştem doar pe cele materiale. Am ajuns să privim binecuvântările doar din perspectiva financiară: este binecuvântarea Domnului peste noi doar dacă avem succes financiar şi uităm că cele mai de preţ lucruri în viaţă sunt cele primite în dar. Iertarea păcatelor, dragostea necondiţionată a familiei, dragostea celor apropiaţi, încurajările celor dragi, toate aceste lucruri le-am primit în dar, prin har, şi totuşi le ignorăm atât de des. Şi dacă toate aceste lucruri le primim în fiecare zi în dar, de ce ne este atât de greu să recunoaştem aceste binecuvântări şi să mulţumim pentru ele? De ce nu putem vedea binecuvântările cu adevărat valoroase? Acele lucruri mărunte care le-am primit în fiecare zi şi le-am perceput ca pe nişte lucruri care ni se cuvin de drept, sunt cele mai de preţ binecuvântări.
De ce nu mai avem motive de mulţumire? De ce ne comparăm cu lumea şi mereu ne vedem defavorizaţi? Dacă nu putem fi mulţumitori pentru ceea ce avem deja, atunci fericirea noastră nu este în Dumnezeu şi nu ar trebui să ne mai numim creştini. Viaţa noastră este plină de binecuvântări. Să nu ne lăsăm dar orbiţi de această goană după lucrurile materiale şi să mulţumim Domnului pentru tot ceea ce ne-a oferit, căci nu contează ce avem – ci pe cine avem de partea noastră.
Lasă un comentariu
Dorești să intri în discuție?Ești liber pentru a contribui!