Start la "Promisiune prin credinta"
Astăzi, 14 Martie 2010, pastorul bisericii Filadelfia, Ioan Bădeliţă a reamintit de proiectul de misiune externă. Până la finalul lunii Martie vor fi colectate toate formularele “Promisiune prin credinţă” atât de la Filadelfia cât şi de la Betel Rădăuţi. Cele două biserici s-au angajat să susţină financiar familia misionara pentru minim doi ani în activitatea de misiune externă.
Daniel şi Simona au avut deja o perioadă de pregătire la Centrul Creştin de Studii Transculturale astfel ca în luna Aprilie vor lua pentru prima dată contactul cu faţa reala a misiunii externe în teren. Nu s-au angajat într-o slujbă uşoara însa când Dumnezeu face o astfel de chemare îi şi echipează pe cei implicaţi într-un mod corespunzător. Pentru noi ca biserică este extraordinar să putem contribui la mutarea hotarelor Împărăţiei lui Dumnezeu prin spijinirea celor doi care au dat dovadă de mare îndrăzneală în demersul lor.
Cei care doresc să susţină misiunea externă a bisericii Filadelfia şi nu au acces la formularele “Promisiune prin credinţă” ne pot contacta pentru detalii.
Lasă un comentariu
Dorești să intri în discuție?Ești liber pentru a contribui!