Amos, un păstor și strângător de smochine din Iuda a fost chemat sa prorocească în Israel. Acest lucru s-a întâmplat probabil în jurul anului 772 î.Hr. și nu a durat mai mult de un an.
Amos vorbește despre faptul că Israelul și celelalte neamuri vor fi judecate aspru pentru păcatele lor. El Îl descrie pe Domnul ca pe un leu care răcnește și pornește la atac (3:4,8). Motivul răcnetului mânios al lui Dumnezeu este dat de faptul că poporul a încălcat legământul cu El. Răcnetul Domnului s-a îndreptat la început împotriva a 7 popoare care înconjurau Israelul apoi împotriva Israelului însuși. Vestirea judecății are același tipar pentru toate popoarele: o declarație generală a judecății irevocabile, o numire a încălcarilor specifice care au atras pedeapsa și o descriere directă și amănunțită a pedepsei lui Dumnezeu.
Pentru caracterul aplicativ pe care dorim să-L dăm citirii Bibliei, ne vom opri în cele ce urmează asupra poporului Israel având în minte faptul că, noi ca Biserică avem un legământ cu Dumnezeu așa ca Israelul de altădată. Atunci când se adresează Israelului, mesajul lui Amos a fost că Dumnezeu îi va judeca și pe ei pentru că:
1.Au încălcat legământul care îl aveau cu Dumnezeu, fapt care mărește vina Israelului deoarece cu toate că Dumnezeu s-a purtat cu mult har față de el, poporul s-a răzvrătit.
2.În Israel se practica o opresiune generalizată. Oamenii adunau averi prin amenințări și exploatare, adunând în casele lor bogății prin silnicie și răpire (3:9,10).
3.Familiile se dedau la exploatare economică pentru a avea parte de privilegii personale. Amos i-a luat în zeflemea pe soții care ar fi trebuit să fie stăpâni, dar care în realitate ascultau fără crâcnire ca niște slujitori de soțiile lor. Singura cale prin care puteau satisface gusturile scumpe ale soțiilor lor era să exploateze fără milă pe cei sărmani și pe cei lipsiți (2:6-7, 5:11-12,8:4-6).
4.În plan personal, în Israel se manifesta o mândrie, mulțumire de sine și o preocupare pentru lux și satisfacerea tuturor dorințelor. Astfel Israelul era arogant și încrezător în puterea lui, crezând că ziua nenorocirii este departe (6:3), iar în loc să ia aminte la avertizările profeților că vine judecata, trăiau în decadență și hedonism (6:4-6,3:15). Singura lor preocupare era modul lor luxos de viață.
5.În plan religios, în Israel se manifesta o ipocrizie religioasă dusă la extrem. Chiar dacă păreau plini de entuziasm când aduceau toată gama de jertfe la altar, dădeau zeciuieli și aduceau daruri de bună voie, Amos acuză poporul de prefăcătorie în aducerea acestor jertfe. Activitățile religioase ale poporului aveau scopul impresionării altor oameni, nu a comuniunii cu Dumnezeu. Israeliții își trâmbițau devotamentul dar comportarea lor de zi cu zi încălca spiritul aducerii jertfelor. Unele produse din care dădeau zeciuială proveneau de pe terenuri furate. Unele dintre animalele sacrificate erau crescute cu produse de pe câmpii luate pe nedrept. Însăși închinarea lor era o insultă la adresa lui Dumnezeu pentru că Îi dăruiau Lui roadele rebeliunilor împotriva legământului Său (Is. 1:10-20; Mica 6:6-8).
Ultimele comentarii: