Autor: Ionel Husarciuc

Pe lângă multe alte versete din Noul Testament, Evrei 10:25 ilustrează foarte clar, cât de mult era marcată viața creștină de la începuturile Bisericii de iminenta revenire a Domnului Isus Hristos. Pentru primii creștini așteptarea revenirii Mântuitorului era motivația cea mai puternică pentru a trăi o viață sfântă. De aceea, îndemnurile apostolilor sunau în felul următor: „Vegheați unii asupra altora”; „îndemnați-vă la dragoste”; „nu părăsiți adunarea, cu cât vedeți că ziua se apropie”; „Preaiubiților, zidiți-vă sufletește, țineți-vă în dragostea lui Dumnezeu și așteptați îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viața veșnică” (Iuda 21).
Dintotdeauna dorința de a te întâlni cu cineva drag a constituit un imbold puternic, o adevărată forță ca să poți înainta, să poți birui. Avem un model în Însuși Mântuitorul care, cu toate că știa ce-L aștepta în Ierusalim (că avea să fie torturat, trădat și crucificat), Cuvântul ne spune că și-a îndreptat privirea hotărât să meargă la Ierusalim, pentru că avea certitudinea că urmează apoi să se întâlnescă cu Tatăl în cer. „Când s-a apropiat vremea în care să fie luat în cer, Isus și-a îndreptat privirea hotărât să meargă la Ierusalim” (Luca 9:51).
Dacă Bisericii îi lipsește ceva ca să fie biruitoare, mă gândesc că îi lipsește dorința de a ajunge în prezența lui Dumnezeu cât mai curând. Lipsește dragostea miresei care dorește să fie lângă Mirele ei. Lipsește acea încredere în Dumnezeu, care ne încredințează că în Canaan e mai bine decât în Egipt.
Mă întreb oare cum se face că acum mai bine de 2000 de ani erau creștini care vedeau mai bine decât mulți creștini din vremurile noastre că ziua se apropie? Noi urmărim știrile să vedem unde izbucnește un nou conflict armat, ce meteorit poate să lovească Pământul, ce profeți mincinoși mai apar… suntem îngroziți de imoralitatea din jur! Dar cu toate aceste semne, nu vedem că ziua se apropie… Cei din Biserica de la început doar iubeau; iubeau și tânjeau după Isus, „așteptau privind spre cer” și vedeau că ziua se apropie!
Când iubești cu adevărat, când în tine arde dorul după Isus, te pregătești, Îl simți că vine, Îi auzi pașii, ești în așteptare și faci ceea ce face Duhul și mireasa – strigi: „VINO DOAMNE ISUSE!!! ”

Autor: Costică Macoveiciuc

Când Domnul Isus ne botează cu Duhul Sfânt, El ne dă „darul Sfântului Duh” (Faptele Apostolilor 2:38). După aceea, Duhul Sfânt, care este El Însuşi un dar, ne împarte darurile Sale „fiecăruia în parte, cum voieşte” (1 Corinteni 12:11).

Cum împarte Duhul Sfânt darurile Sale?
Duhul Sfânt dă:
• felurite daruri/slujbe/lucrări (1 Corinteni 12:4-6; Romani 12:6)
• fiecărui credincios în parte (1 Corinteni 12:11), adică:
(a) fiecare credincios are cel puţin un dar şi
(b) nici un credincios nu are toate darurile
• după cum voieşte El, funcţie de locul nostru în Trupul lui Hristos, în care ne-a încorporat Duhul (1 Cor. 12:13).
„Este adevărat că darurile rezidă cu Hristos în noi, dar Scriptura învaţă clar că acestea sunt manifestate doar la discreţia Duhului Sfânt” (Denis Bennett). Fiecare credincios poate şi trebuie să exerseze măcar un dar al Duhului; dar accesul la unele daruri profetice necesită o împuternicire specială, numită botezul cu Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 2:16-18; 19:6). De regulă, aceste daruri „nu sunt o realizare sau o însuşire” dar nici nu sunt oferite de Duhul în mod automat, ci „sunt primite prin rugăciune şi prin credinţă” (Reinhold Ulonska).
Cum cooperează Duhul Sfânt cu omul în manifestarea darurilor spirituale?
Darurile sunt capacităţi supranaturale ale Duhului manifestate prin personalitatea omului. Chiar dacă darurile sunt date credincioşilor, originea şi rezidenţa lor rămâne în Duhul Sfânt. Nu există daruri ale Duhului „la purtător”, ci credincioşii plini de Duhul Sfânt primesc potenţialul de a exersa darurile, de la Duhul şi prin Duhul. Acest fapt face posibil ca factorul uman să nu altereze natura supranaturală a darurilor.
Liderul penticostal britanic Donald Gee (1891-1966) comentează expresia „arătarea Duhului” (1 Corinteni 12:7) pentru a lămuri rolul omului în folosirea darurilor Duhului. Termenul phanerosis („arătarea” sau „manifestarea”) se mai poate traduce prin „strălucirea”. Darurile sunt ca lumina ce străluceşte prin lanternă (credinciosul), datorită puterii din baterie (Duhul Sfânt). Duhul împuterniceşte pe credincios în mod vizibil, fizic şi nu doar generic sau mistic. El „străluceşte” prin daruri felurite. Folosirea singularului („arătarea Duhului”) sugerează că, prin natura lor, toate darurile Duhului formează o entitate (ca şi roada Duhului cf. Gal. 5.22-23), care „străluceşte” într-o diversitate de culori. Duhul este infailibil; dar pentru că El „străluceşte” prin „lanterne” failibile (imperfecte), exersarea darurilor trebuie supusă verificării. „Nu perfecţiunea, ci veritabilitatea şi sinceritatea persoanei care exersează darul constituie chestiunea” (David Lim).

Autor: Pastor Nicu Cotleț

Rusaliile răscolesc și astăzi istoria primilor creștini, iar „rugul” de la Rusalii continuă să ardă în multe biserici și-n multe inimi. Din făgăduința Rusaliilor s-au născut cele mai pure „doctrine” ale mărturisirii credinței creștine dar tot de aici s-au născut și tulburătoarele doctrine mântuitoare. Acesta este motivul pentru care trebuie să ne întoarcem la Scripturi spre a cerceta toate lucrurile și a păstra ce este bun, fără a stinge Duhul sau a disprețui manifestarea darurilor spirituale.

Asistăm la prea multă cunoștință (teologie) și prea puțină trăire în lumină; prea multe daruri și prea puțină putere prin trăire în ascultare și sfințire; ne focalizăm prea mult pe manifestarea darurilor duhovnicești neglijând parcă rodirea Duhului Sfânt în noi.
E timpul să spargem „icoanele” obiceiurilor, tradițiilor, experiențelor nebiblice și să lăsăm Duhul Sfânt să lucreze și să ne elibereze de pratici păgâne și învățături străine. Să căutăm „cărările vechi”, bătătorite de sfinții de ieri și de azi, care nu fac din botezul cu Duhul Sfânt un „al doilea Eu” ci ne îndeamnă să experimentăm umplerea zilnică cu Duh Sfânt și cu foc pentru a deosebi glasul Păstorului și a merge după El în orice circumstanță a vieții ne-am afla.
Sărbătoarea Rusaliilor n-ar trebui să readucă doar bucuria acelor experiențe și minuni devenite istorie, ci ar trebui să reprezinte o nouă provocare pentru noi, o chemare la umplerea și plinătatea Duhului în noi, o dorință după supranaturalul lui Dumnezeu în slujire și închinare.
Vântul proaspăt e gata să sufle peste noi și să aducă o viață nouă, o viziune nouă și o putere nouă, dar totul depinde de atitudinea noastră.
Apostolii din Biserica Primară au fost transformați la Rusalii din oameni simpli, necărturari , în adevărați martiri care prin dedicarea și curajul lor au schimbat lumea acelor vremuri. Vremea lor s-a dus, exemplul lor a rămas. Nu va mai veni un Petru sau un Pavel, un Luther sau o Maica Tereza, un Wurmbrand sau un Dorz, pentru a face ce trebuie făcut astăzi. Unii din noi dacă am putea i-am învia pe toți aceștia pentru a ne mândri cu ei, dar nu pentru a le urma exemplul.
E timpul nostru! Să ne trezim și să folosim botezul cu Duhul Sfânt ca o piatră de hotar în slujirea noastră, să căutăm să beneficiem de toate resursele Duhului pentru că numai așa putem avea impact în viața celorlalți, lasându-i să vadă ce a pus Dumnezeu în noi. Să nu visăm că vor veni alții să facă ce ni s-a încredințat nouă. A-L cunoaște pe Dumnezeu și viața Lui, a experimenta botezul cu Duhul Sfânt și plinătatea Duhului ori de câte ori e nevoie, înseamnă a trăi responsabil și a sluji pe cei din jur în dragoste.

Autor: David Reguș

Apariția copiilor într-o familie este indubitabil o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Totodată cei doi trebuie să se mobilizeze pentru a face față rolului de părinte fără a considera relația soț-soție ceva de domeniul trecutului. Iată câteva aspecte ce trebuie reconsiderate pentru ca farmecul unei relații să cunoască o reală dezvoltare:
1. Prioritară este raportarea la Dumnezeu;
2. Găsiți o cale comună în disciplinarea copiilor;
3. Acordați-vă timp unul altuia;
4. Împărțiți responsabilitățile casei echitabil;
5. Stabiliți relații sănătoase cu părinții și socrii;
6. Gestionați banii înțelept;
7. Dezvoltați intimitatea;
8. Arătați-vă prețuire!

Autor: Andrei Varasciuc

Viața este plină de provocări. Acestea sunt fie sub forma unor binecuvântări, pe care trebuie să le accepți, fie sub forma unor teste, pe care trebuie să le treci. Când în drumul sinuos al vieții apare o provocare, care poate constitui o reală binecuvântare pentru tine, Dumnezeu este Cel care te poate ajuta să intri în acea binecuvântare și astfel să faci față provocării. Iar când provocarea este imorală, interzisă de Dumnezeu, doar Dumnezeu te poate ajuta să fii învingător, să te ridici deasupra acelei provocări.

Privind la un tânăr din istoria biblică a Vechiului Testament, care începe să se confrunte cu provocările vieții, precum Iosif, care este îndepărtat și vândut de frații lui, ajunge în casa lui Potifar. Provocarea pozitivă a lui Iosif a fost responsabilitatea administrării casei lui Potifar și a tot cea avea acest dregător al lui Faraon. În acest context, nu întârzie să apară și provocarea negativă din partea nevestei stăpânului său. Dar toate aceste provocări Iosif le învinge! Cum? Nu în primul rând prin fugă, ci prin perspectiva pe care o avea asupra vieții (v. 8,9).

Tu ce perspectivă ai asupra vieții? Cum privești viața? Ce imagine există în mintea ta asupra vieții?

Perspectiva ta poate fi negativă atunci când lași lăcomia să îți conducă acțiunile, când lași îngrijorările să îți cuprindă mintea și te frămânți… atunci când lași superficialitatea să caracterizeze activitățile tale zilnice…

Perspectiva nu se naște, se formează! Poți învinge orice provocare atunci când în perspectiva ta există:

  1. Imaginea însoțirii lui Dumnezeu v. 2-5

  2. Imaginea responsabilității v. 8, 9a

  3. Imaginea consecințelor păcatului v. 9b

Tânărul cu o astfel de perspectivă învinge indiferent de locul unde se află, indiferent de poziția pe care o are, indiferent de condiții; acesta tratează viața ca pe o provocare ce trebuie trăită cu toată intensitatea, responsabilitatea și cu toată bucuria!