Duminică, 18 martie 2012 pastorul Cristian Barbosu a participat la Serviciul Divin în cadrul căruia s-au oficiat 21 de botezuri în apă, având un mesaj biblic în care a evidențiat importanța scrierii numelor noastre în CARTEA VIEȚII!

Autor: Nicu Cotleț

Privind la urma pașilor voștri pe-a lumilor poteci, ce-s troienite de timp și vreme, de fapte și vorbe, mai auziți și astăzi ecoul atâtor dorințe, atâtor idealuri, atâtor vise nesfinte ce se prăbușesc în abis, pentru că lespedea noii vieți le va îngropa în uitare pentru veșnicii. 

Unii din voi v-ați grăbit să ajungeți aici, știind că viața-i doar o clipă, iar mașinăria nemiloasă a vremilor sfârșitului smulge multe lacrimi și cerne puține bucurii, secătuind de vlagă și frumusețe floarea vieții.

Ați vrea de mult ori să opriți soarele din goana lui spre asfințit, ca Iosua, dar pământul pe care colindați este prea frământat, oamenii sunt prea zbuciumați, durerile și lipsurile sunt multe să vă doriți un cuib de această parte a cerului.

Voi care sunteți mireasa preaiubită inimii Mirelui să aveți privirile spre ziua aceea, când astrele își vor arunca „strălucirea și măreția” la picioarele Marelui Prinț, care va zbura grăbit printre galaxii să vă răpească pentru veșniciile ce sunt pregătite la Tatăl pentru voi.

Când cumpăna dreptății lui Dumnezeu măsoară fapte, gânduri, atitudini și motivații ce-au curs prin albia vieții noastre, s-ar putea să descoperiți că ați fost risipitori de har, de dragoste, de bunătate din cămările lui Dumnezeu. Poate alții ați cheltuit cu nesaț timpul lui Dumnezeu, I-ați folosit talanții doar pentru voi, iar acum când vreți să dezlegați misterul părerilor Sale vă găsiți la porțile unui nou început.

Când trecutul vostru este înghițit de adâncul dragostei divine, să știți că astăzi, cronicarii cerului vor deschide o nouă carte, pentru care „penița vremii” nu va obosi să scrie jurnalul vostru, de care va fi legată coroana mântuirii voastre.

Sub sceptrul voii dumnezeiești se conturează labirintul slujirii voastre, se șlefuiesc nestemate divine, care vor acoperi nedoritele voastre cruci, se făuresc armăturile pentru voi în care vor locui cu bestialitate puterile întunericului și se pregătesc săbii prin care voi veți îngenunchea oștirile vrăjmașe și apoi vă veți număra printre cei care ați proclamat cu credincioșie puterea jertfei Mielului.

Pentru că tinerețea nu-i scuză, ci doar datorie, „grăbiți-vă încet” să împliniți cu înflăcărare și pasiune doar voia Tatălui.

Când norii negri ai descurajării sau neputințelor vor umbri calea slujirii și alergării voastre, când paharul amărăciunilor va fi prea plin, să alergați la Domnul. El este un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi.

Iubiți pe Domnul și Cuvântul Lui, ascultați de Domnul și de Cuvântul Lui și veți fi binecuvântați și o binecuvântare pentru alții.

Dumnezeu nu dorește doar o parte a vieții noastre. El ne dorește în totalitate pentru El. El vrea toată puterea, tot sufletul, toată inima, toată mintea. Dumnezeu nu este interesat de o inimă dedicată pe jumătate, de o ascultare parțială sau resturi din timpul nostru și banii noștri. El cere dedicare totală, nu doar părți neînsemnate din viața noastră.

Există un mod corect și un mod greșit de închinare. Biblia spune: „… să ne arătăm mulțumitori și să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută cu evlavie și cu frică.”

Închinarea plăcută lui Dumnezeu are patru caracteristici:

1. Este corectă

Adesea oamenii spun: „îmi place să cred că Dumnezeu….” și apoi își împărtășesc ideile lor privitoare la închinarea plăcută lui Dumnezeu. Însă noi nu putem să ne creăm propria imagine confortabilă despre Dumnezeu și despre închinarea adusă Lui. Aceasta este idolatrie. Închinarea nu trebuie să fie bazată pe părerea noastră despre Dumnezeu, ci pe adevărul Scripturii. Isus i-a spus femeii din Samaria: „adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește Tatăl.” A te „închina în adevăr” înseamnă a te închina lui Dumnezeu așa cum este El descoperit în Biblie. Înseamnă de asemenea a te închina numai prin Isus Hristos care este Calea și a o face în sinceritate și cu toată inima.

2. Este autentică

Când Isus a spus să ne închinăm „în duh” El nu s-a referit la Duhul Sfânt ci la duhul nostru. Suntem creați după imaginea lui Dumnezeu, noi suntem duhuri care locuiesc în câte un trup. Duhul nostru este astfel modelat încât Dumnezeu să poată comunica cu noi. Închinarea este răspunsul duhului nostru la acțiunea Duhului lui Dumnezeu.

Când Isus a zis: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu tot sufletul tău și cu tot duhul tău” s-a referit la o închinare autentică și sinceră. Închinarea nu este doar o cascadă de cuvinte al căror înțeles nu este priceput. Lauda fără implicarea inimii nu este laudă, ci o insultă la adresa lui Dumnezeu. Când ne închinăm, Dumnezeu se uită dincolo de cuvintele noastre, se uită la inima noastră. Biblia spune „Omul se uită la ce izbește ochii, însă Dumnezeu se uită la inimă” (1 Samuel 16:7).

Închinarea angajează emoțiile tale. Dumnezeu te-a creat în așa fel, cu sentimente puternice, iar ele în închinare trebuie să fie autentice, nu fabricate. Dumnezeu urăște ipocrizia. El te dorește așa cum ești și te vrea onest în manifestări. Poți să dai dovadă de imperfecțiune în închinare, însă nu te poți închina cu o inimă nesinceră. Deoarece doar sinceritatea nu este suficientă în închinare (poți fi sincer greșit), Biblia ne cere echilibru între duh și adevăr. În închinare deopotrivă trebuie să dăm dovadă de autenticitate și acuratețe. Lui Dumnezeu îi place să fim implicați emoțional și doctrinar în închinare. Trebuie să uzăm de mintea noastră, cât și de inima noastră.

Azi se pune de multe ori egalitate între emoția determinată de muzică și mișcarea produsă de Duhul lui Dumnezeu. Însă acestea nu sunt nici pe departe asemănătoare. Adevărata închinare se produce când duhul tău îi răspunde lui Dumnezeu, nu unui ton muzical.

3. Presupune preocupare

Isus ne-a poruncit să-L iubim pe Dumnezeu cu toată mintea și această poruncă apare menționată în Noul Testament de patru ori. Lui Dumnezeu nu-I sunt plăcute acele cântece ce le cântăm fără a fi preocupați de mesajul lor, rugăciunile superficiale ce sună ca țăcănitul roților de tren, sau exclamațiile de genul „slăvit să fie Domnul” când nu avem nimic de zis.

4. Este practică

Biblia ne înseamnă „să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească” (Romani 12:1).

De ce dorește Dumnezeu trupurile noastre? De ce nu spune: aduceți duhurile voastre?

Pentru că fără trup nu poți face nimic pe pământul acesta. În eternitate vei avea un trup nou, superior acestuia ce-l ai acum. Acum Domnul îți cere ceea ce tu ai primit, ceea ce ai și poți dărui. Dăruirea trupului presupune pragmatismul închinării. Ai auzit poate oameni spunând: nu pot fi la întâlnire diseară, dar voi fi acolo cu duhul. Știi ce înseamnă asta? Că nu vor fi deloc acolo. Atâta vreme cât ești pe pământ duhul tău este exact acolo unde este trupul tău. Dacă trupul tău nu este acolo, nici duhul tău nu va fi.

În închinare noi îi oferim lui Dumnezeu trupurile noastre ca o jertfă vie. Când vorbim de jertfă întotdeauna este implicată moartea, sacrificiul. Remarcați vă rog că în pasajul din Romani apare conceptul de „jertfă vie”. El vrea cu alte cuvinte să trăiești pentru El. Problema jertfei vii este că deseori este dată jos de pe altar. Printre creștini este o practică uzuală. Duminica suntem în biserică și cântăm „sunt aici la dispoziția Ta” iar luni mergem unde nu trebuie sau facem altceva.

Adevărata închinare te costă. David știa aceasta și a zis: „Nu voi oferi Domnului meu jertfe care să nu mă coste nimic” (2 Samuel 24:24). Închinarea ne costă un lucru, și anume centrarea pe persoana noastră: egocentrismul. Nu putem să-L înlălțăm pe Dumnezeu și în același timp să ne înălțăm pe noi. Nu ne închinăm să fim văzuți de alții. Într-un mod deliberat schimbăm focalizarea de pe noi pe Dumnezeu.

Când Isus a spus: „să-L iubim pe Dumnezeu cu toată puterea” ne-a confirmat că închinarea presupune efort și energie. Nu-i simplu, câteodată închinarea este în mod absolut un act al voinței.

Autor: Nicu Pauliuc

Ideea principală a textului din Matei 16:13-20 este declarația lui Hristos, „Îmi voi zidi Biserica” (v.18). Alte afirmații din acest pasaj amplifică această mare declarație.

Este o mângâiere să știm că zidirea Bisericii nu depinde în primul rând de oameni, de mecanisme sau de programe. Domnul este singurul Ziditor, și este bucuria noastră, în calitate de creștini, să fim parte la ceea ce construiește El.

În mijlocul descurajării ucenicilor, Hristos i-a asigurat că programul Său divin avea să meargă înainte. El a făcut-o prin a promite să-și construiască Biserica Sa. Deși acea promisiune este o scurtă declarație, aceasta oferă încurajare pentru toți ucenicii lui Hristos.

„Îmi voi zidi Biserica”

Este sigur că Hristos își va zidi Biserica Sa deoarece aceasta este promisiunea Sa divină (cf. Isaia 55:11). Hristos este Dumnezeu și Dumnezeu nu poate minți. Timpul verbului accentuează continuitatea acțiunii, nu timpul acțiunii. Adică, Hristos a zidit deja în trecut, zidește în prezent și va continua să zidească în viitor.

Epistolele adaugă un detaliu important cu privire la felul cum Domnul își zidește Biserica Sa. De exemplu, suntem instruiți cu privire la închinare, rugăciune, învățătură, sfințenie, disciplina Bisericii și calificativele pentru slujitori. Aceste instrucțiuni indică spre nevoia unei trăiri drepte, care îi caracterizează pe cei pe care-i folosește Domnul la zidirea Bisericii Lui.

„Îmi voi zidi Biserica mea”

Termenul grecesc tradus prin „a mea” arată pe Hristos a fi Proprietarul, Arhitectul și Ziditorul Bisericii. Noi suntem parte a Trupului Său și una cu El în intimitate sfântă (Efeseni 5:23). Este o realitate uimitoare că noi în calitate de credincioși îl cunoaștem pe Isus Hristos. Dar ceea ce este mult mai important este că El ne cunoaște pe noi!

„Voi zidi Biserica mea”

Termenul din greacă tradus prin „biserică” (eklesia) înseamnă „cei chemați afară” și se referă la o adunare. În evanghelii cuvântul apare doar aici și în Matei 18:17. Hristos vorbea despre o adunare, congregație, sau comunitate de oameni răscumpărați. Acel înțeles general este de asemenea evident și în alte pasaje din Scriptură.

Pastorul învățător J. C. Ryle spunea cu mult timp în urmă: „Mare este puterea pe care o arată Hristos în zidirea Bisericii Sale! El își îndeplinește lucrarea Sa în ciuda opoziției din partea lumii, a cărnii și a diavolului. În furtună, în vijelie, prin vremurile de necaz, de tăcere, fără gălăgie, fără vâlvă, fără încântare, clădirea progresează… Ar trebui să fim profund de mulțumitori că zidirea adevăratei Biserici este pusă pe umerii Aceluia care este măreț. Dacă lucrarea depindea de om, aceasta avea să se năruie. Dar, binecuvântat să fie Dumnezeu! Lucrarea este în mâinile Ziditorului care nu eșuează niciodată să-și realizeze proiectele Sale! Hristos este Ziditorul Atotputernic. El își va îndeplini lucrarea Sa, deși națiunile și bisericile vizibile nu își pot cunoaște datoria lor. Hristos nu va eșua niciodată. Ceea ce El a preluat, El va îndeplini cu certitudine”.

Îi mulțumești și-L lauzi îndeajuns pe Domnul pentru zidirea Bisericii Sale? Ești gata să fii parte activă la zidirea Bisericii lui Hristos?

Închină-te astăzi Domnului, cu bucurie, pentru măreața Sa lucrare.

Autor: Gigi Filip

Nu-i așa că ne trezim uneori fără să ne dăm seama, mestecând cu mânie gândurile noastre, punând la îndoială dreptatea lui Dumnezeu? De câte ori nu am afirmat, măcinați de atâtea întâmplări, pe care le-am calificat ca fiind nedrepte, exprimând ceva de felul: „Nu înțeleg de ce există atâta nedreptate pe pământ!”

În general, situațiile neașteptate dau naștere la mirare, mânie, dorință de justificare, pentru a masca inferioritatea necontestată ce există din nefericire în noi – chiar dacă este greu s-o recunoaștem – deoarece așa-i natura umană raportată la divinitate.

Nu când ne așteptăm la o situație, reușind să ne controlăm, ci atunci când vine inopinat, se evidențiază un secret al caracterului nostru. Declanșați de emoțiile noastre, devenim vulnerabili. Suntem disperat de slabi și înșelători, de altfel, o stare bine cunoscută de Dumnezeu.

Paradoxal, de obicei circumstanțele neașteptate sunt planificate de Dumnezeu. Ce se întâmplă cu noi după astfel de incidente? Mergem acasă și ne facem radiografia, întrebându-ne ceva de genul: „Cum am putut să-mi ies de sub control? De ce a trebuit să-mi dau cu părerea când ar fi trebuit să tac?” Astfel, minute în șir, ne amintim de unele momente neplăcute, jenați de unele întâmplări, încercați de un sentiment de frustrare, deoarece nu ne-am descurcat optim într-un moment de criză, consecința fiind un eșec. Bineînțeles că durerea se mai amplifică dacă au fost prezente mai multe persoane. „Gafele” făcute în plen se „iartă” cu atât mai greu. După care, probabil că ne consolăm cu Romani 8:28.

Noi, creația lui Dumnezeu, pe cât suntem de fragili, pe atât suntem de încăpățânați și ofensivi. Dumnezeu ne vrea maturi. Fiecare treaptă în procesul creșterii noastre spirituale, aduce durere, suferință, experiențe nedorite, lacrimi și frustrări. În astfel de circumstanțe, de regulă punem sub semnul întrebării scopul și voia Lui.
– De ce tocmai eu?
– Dar de ce atât de mult?
– Până când să rabd sau să mă zbat pentru a zări o șansă spre împlinirea sau realizarea obiectivului meu?