DOZE DE BUCURIE…
„Oricât de mult i-am învăța pe copii prin cuvintele noastre, faptele sunt cele care au rezonanță în inimile lor. „Vorba sună, fapta tună!” Zilele petrecute în mijlocul familiilor nevoiașe, m-au determinat să Îi mulțumesc încă o dată Lui Dumnezeu pentru părinții, familia și biserica în care m-a așezat. Împreună cu copiii, dorim să mai vizităm familiile din Liteni și Dolhești, nu nepărat pentru a-i sprijini material, cât pentru a avea părtașie cu ei, a le arăta că nu sunt singuri și că există copii creștini cărora le pasă și care au rămas cu gândul la ei.” Irina Lucescu-învățator clasele V-VI
„Anul acesta am rămas din nou impresionată de bucuria care se citea pe chipul fiecărui copil ce primea un mic cadou. Unii dintre noi poate nu realizăm ce mult contează pentru acele familii, puținul pe care noi îl putem oferi. În toate familiile vizitate ne-am rugat împreună, iar ei chiar dacă aveau așa de puțin din punct de vedere material, mulțumeau sincer și cu lacrimi în ochi pentru tot ce li s-a dat. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am putut duce cu ajutorul copiilor din biserica noastră un zâmbet în multe familii. Cu adevărat o simplă doză de Sprite poate deveni o doză de bucurie!” Oana Blanaru- învățător grupa preșcolarilor
Duminică, 3 ianuarie, copiii din clasele a II-a, a III-a și a IV-a au slujit și au dăruit bucurie copiilor din satul Podeni.
„Copiii noștri au dăruit bucurii altor copii, dar gestul lor se întoarce ca o mare binecuvântare pentru ei. Învață compasiunea, dărnicia și slujirea, valori
care le modelează frumos caracterele și îi ajută să trăiască o viață plăcută lui Dumnezeu. Doamne, binecuvânteză prezentul și viitorul copiilor noștri!” Cioban Magda – învățător
„M-am bucurat mult să particip la această activitate, deoarece am citit bucuria pe chipul copiilor când au primit cadourile și am învățat că un lucru mic poate aduce multă bucurie pentru cel neajutorat!” Polocoșer Larisa
„Mulțumesc părinților, deși 3 ianuarie a fost cea mai geroasă zi din această iarnă, s-au jertfit și au permis copiilor să facă mai mult decât să pună câțiva bănuți într-o cutie… să mergi și să dăruiești cu propria-ți mână. Un timp deosebit… Deși părea greu de realizat, încă o dată, mie Domnul mi-a arătat că atunci când El dorește ca o lucrare să fie făcută, aranjează toate lucrurile în mod perfect!” Lazurcă Ramona – învățător
Marți, 5 ianuarie, într-o zi destul de friguroasă în care mulți am stat la căldură în casele noastre, copiii din clasa pregătitoare și clasa I, împreună cu părinții și învățătorii lor au vizitat patru familii din localitatea Salcea.
„Mulțumesc Domnului că am putut lua parte la ajutorarea unor familii nevoiașe. Astfel am învățat a dărui și că prin dărnicia noastră putem aduce zâmbetul pe fețele multor copii.” Bejenari Agnes
Nici cei mai mici copii de la Școala Duminicală nu s-au lăsat speriați de frig, așa că miercuri, 6 ianuarie, un grup de preșcolari împreună cu părinții și învățătorii au vizitat trei familii din Lipoveni și una din Pătrăuți.
Ludovica Lucescu, 3 ani: „Când să ieșim din casa primei familii vizitate (în Lipoveni) mă întreabă cu voce tare: “Mami, am venit aici la copii să le dăm cadouri pentru că ei nu au primit cadouri, nu?” E interesant că, oricât de mici ar fi, copiii simt cu alți copii și sunt capabili să perceapă lucrurile și situațiile ce îi înconjoară. Încurajez părinții să-i implice pe copii în lucrările spirituale pentru că, deși unii nu se exprimă și par că nu înțeleg, le vor rămâne, cu siguranță, întipărite în minte și inimă.”
Joi, 7 ianuarie, o zi binecuvântată cu multă ninsoare, polei și viscol, copiii din clasele a VII-a și a VIII-a au ajuns în zona de munte, vizitând o familie cu 17 copii și una cu 10 copii din satul Ciumârna, o familie cu 6 copii dintre care un copil cu handicap în Vama și o familie cu 10 copii în satul Ilișești. Deși drumul a fost destul de lung, greu și stresant, atât copii cât și părinți am primit lecții de viață pe care dorim să nu le uităm, ci să le punem în practică în casele noastre.
„Sunt binecuvântată, fiindcă am dăruit bucurie și am simțit bucurie în același timp. Mulțumesc Domnului pentru lucrurile care credeam că sunt mărunte și obișnuite, dar pentru alții sunt un vis. Deși putem fi limitați în resurse materiale și financiare, din fericire GENEROZITATEA, BUNĂTATEA, BUNĂVOINȚA, AMABILITATEA, IUBIREA sunt nesfârșite!” Bodale Gabriela
„Vizita la aceste familii a fost o experiență marcantă, specială și frumoasă. Când înmânam cadourile acelor copii, puteam să văd bucuria și mulțumirea de pe fața lor. Am aflat că unii copii merg pe jos la școală, chiar dacă distanța este de 2-3 km. Impresionant! M-am bucurat că i-am ajutat pe acești copii și i-am făcut fericiți.” Ciubotari Natan
„Împreună cu alţi copii de la Şcoala Duminicală am mers în vizită la patru familii. Într-una dintre familii am văzut un băiat de 14 ani care a fost accidentat de o masină pe când avea 9 ani. De cinci ani este paralizat, e în pat și deși înțelege ce se întâmplă în jurul său nu poate transmite care sunt nevoile sale. Nu poate vorbi și nu se poate mișca deloc. După ce am petrecut un timp împreună cu el, vorbindu-i și cântând am văzut în colțul ochiului câteva lacrimi. Ce m-a impresionat cel mai mult a fost faptul că acești copii erau harnici şi ascultători de părinţi cu toate că erau necăjiţi şi mulţi. Am observat că e mai ferice să dai decât să primești. Bucuria ce o vezi pe faţa copiilor în acele clipe face mai mult decât orice cadou. Ei au fost ospitalieri faţă de noi şi ne-au dăruit prăjituri şi gogoşi. Chiar dacă locuiesc într-o casă mică şi sunt îmbrăcaţi sărăcăcios ei au un DUMNEZEU MARE. Psalmi 55:22: „Încredințează-ţi soarta în mâna DOMNULUI şi El te va sprijini, El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.” Roșioru Magda
Vineri, 8 ianuarie, copiii din clasele a V-a și a VI-a au fost mesagerii bucuriei în următoarele familii: în VĂRATEC – o familie cu 4 copii (2 copii cu autism și o fetiță operată de strabism grav), o familie cu 2 copii plus unul luat în îngijire și o familie cu 2 copii (mama bolnavă). În LITENI o familie cu 5 copii, dintre care cea mare în clasa a X-a învață foarte bine și dorește să meargă la facultate și o familie cu 6 copii, având o casă foarte îngrijită și un tată primitor. În DOLHEȘTI a fost vizitată o familie cu 9 copii. Este singura familie de penticostali din sat, dornici de socializare și ospitalieri. Într-o încăpere se țin programele de biserică, venind frați de la alte biserici.
„Vineri am fost în vizită la 6 familii. Familia care mi-a plăcut cel mai mult a fost ultima, din Dolhești. Când am ajuns la ei am fost serviți cu gogoși calde, lapte fiert și prăjituri. Ne-am și bulgărit împreună cu cei 9 copii ai familiei. A fost frumos fiindcă am văzut familii nevoiașe care se încred în Dumnezeu și sunt mulțumitori.” Emima Pojoga
„În această excursie am vizitat familii cu copii mulți și mi-a plăcut faptul că ei se înțelegeau între ei și erau uniți. Am învațat să fiu mulțumitoare pentru ceea ce am.” Ioana Magdici
„Motivat de versetul din Faptele Apostolilor 20:35b, am fost foarte fericit să dăruiesc împreună cu colegii de Școala Duminicală câteva cadouri unor familii în nevoie din Văratec, Dolhești și Liteni. Pentru mine a fost o experiență minunată.” Paul Turturean
„A fost o zi deosebită pentru mine. Pot spune că a fost o experiență unică. Lucrul care m-a marcat cel mai tare și întrebarea care îmi sună și acum în minte este: “Cum este posibil ca în anul 2016 o familie cu 5 copii să nu aibă nici o jucărie în casă? A fost o zi pe care o voi ține minte toată viața.” Fabian Filip
„În acțiunea la care am participat ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost faptul că acei copii erau zâmbitori și prietenoși deși se aflau într-o situație grea. Un alt lucru este faptul că familiile erau mulțumitoare și binecuvântau pe Dumnezeu pentru ceea ce aveau, ceea ce m-a determinat să fiu și eu mai mulțumitoare.” Monica Magdici – învățător
„Încă o dată Dumnezeu mi-a arătat ce nevoi uriașe au copiii din bisericile din sate: literatură crestină, jucării, încurajare pentru a fi exemple indiferent de situație si interacțiune cu alți copii din biserici diferite. Personal îmi doresc ca toți copiii din Biserica Filadeflia să-și deschidă inima și “carapacea” pentru astfel de copii de la țară. Copiii noștri sunt mesajele vii pe care le trimitem unor vremuri pe care nu le vom vedea.” Vali Cotleț – părinte
„NIMICUL” e cea mai înaltă stare spirituală, la care trebuie să ajungă un credincios. „NIMICUL” așezat în palma Domnului Isus, EL îl face util, frumos iar razele dragostei LUI revărsate peste nimicul din mine sau noi, IL reflectă doar pe EL, care merită GLORIA! Am avut un timp special, împreună cu copiii bisericii. Împreună am vizitat câteva din familiile sărace pe care le-am cunoscut pe parcursul a 22 de ani. Prin ele Dumnezeu ne-a ajutat să vedem alte necazuri mai mari decât ale noastre și-L slăvim pe Domnul pentru asta. Am întinerit printre copii în aceste patru zile, bucurându-ne de prezența Domnului în tot ceea ce s-a făcut. Copiii și Biserica Filadelfia au fost și de data aceasta o BINECUVANTARE pentru alte familii în nevoie. NU ca și cum DOMNUL ar avea nevoie de a fi „împrumutat”, pentru că EL deține toate lucrurile, dar un verset care te încurajează să poți fi parte a împlinirii lui, spune: „Cine îngrijește de cel sărac, împrumută pe Domnul.” Mulțumim tuturor celor implicați! Atunci când facem ceva de DRAGUL LUI, vine o zi a răsplătirii pe care ne-o va da tot EL. Doamne ajută-ne pe toți!” Fam. Gelu & Nuța Hanuseac
Lasă un comentariu
Dorești să intri în discuție?Ești liber pentru a contribui!