Dumnezeul cerului si al pamantului sa mangaie inimile voastre si sa va dea puterea de a trece mai mult decat biruitori peste aceste momente grele… Suntem alaturi de voi si ne rugam ca Cel ce poate mai mult decat credem sau gandim noi sa fie alaturi de voi toti… Iuli, Dumnezeu sa fie taria ta si El sa-ti dea puterea de a merge mai departe…
“Pe cand eram un plod fara chip, ochii Tai ma vedeau si in Cartea ta erau scrise toate zilele vietii mele mai inainte sa fi fost vreuna dintre ele”.
Acestea au fost zilele scrise in Cartea lui Dumnezeu pentru scumpul nostru frate Mihai Chibici. Multumim Domnului pentru privilegiul de a-l fi cunoscut pe omul Mihai Chibici cu blandetea si optimismul sau fara margini, si de asemenea multumim Domnului pentru harul pe care l-am avut de a fi indreptati, mangaiati, mustrati, “hraniti” duhovniceste prin lucrarea celui care a fost slujitorul lui Dumnezeu, pastorul Mihai Chibici.
Duhul Domnului sa mangaie familia indurerata!
Suntem alaturi de fam indoliata noi si Biserica Eben-Ezer din Almeria care este in casa noastra aici in Spania. Dragostea Domnului sa se reverse peste toata biserica,
Nu-l cunosteam de mult pe domnul profesor Mihai Chibici, l-am cunoscut din toamna anului 2010 cand am fost repartizat la Scoala cu clasele I – VIII din Ipotesti unde profesa ca prof. de Religie si Muzica. De la dumnealui am avut ocazia sa ascult numai sfaturi de bine, de inbarbatare si de suflet. Ne incuraja pe noi profesorii tineri, ne indruma si sfatuia ce sa facem ca sa respectam conduita unui cadru didactic. Dumnezeu sa binecuvanteze familia indoliata si pe domnul Mihai Chibici care a plecat dintre noi prea devreme. Dumnezeu sa-l ierte!
”Moartea si viata sunt in mana Lui, El controleaza universul!”‘ condoliante fam.Chibici …. inca o stea a mai cazut din cer, il vom pastra in inimile noastre pe profesorul Chibici Mihai! Dumnezeu sa binecuvinteze familia!….. totusi nu pot aceepta ideea aceeasta!… cu cat ablandete ne invata sin cuv.Domnului!:(..ai fost un exemplu pentru multe persoane!>.
Când voi ajunge Ţărmul spre care mă îndrepţi,
eu ştiu, Isuse dulce, că ai să mă aştepţi
va fi o dimineaţă cu-ntregul cer senin
şi peste toată zarea un curcubeu divin.
Din raze şi din roze vor iriza minuni
cu unduiri de cântec şi sclipăt de cununi
vor miresma cuprinsul grădinile din rai
şi-o să se-audă numai al lacrimilor grai..
Cu faţa strălucită de Chipul Tău Divin,
Îmi voi pleca genunchii, spre Tine-aşa să vin
şi din genunchi veșmântul şi talpa să-Ţi sărut
spunându-Ti ce dator sunt de tot ce mi-ai făcut.
Să nu mai spună nimeni c-am suferit cândva,
Sau c-am sădit vreo floare sau c-am rodit ceva,
sau c-aş avea vreun merit, sau ceva de primit
O, clipa asta fi-va răsplătită înmiit.
Traian Dorz
Mihai Chibici a fost un om deosebit. Chiar dinainte sa ne mutam la Suceava, cu mai multi ani in urma, am fost foarte impresionat de faptul ca oridecate ori ducea pe cineva la Vaslui cu ajutoare, refuza categoric sa primeasca ceva pentru cheltuielile lui. Era cu totul dependent de Dumnezeu, si credincios lucrului incredintat lui. A fost un model pentru evanghelisti!
Dorim ca Domnul Isus sa o mangaie pe Iulia si pe cei trei fii ai ei, Domnul va veghea asupra vietii lor si-i va binecuvanta! (Psalm 68:5).
Sincere condoliante familiei, si lui Ionica!
Costel, Mary, Agnes, Kenny si Timmy.
va port in rugaciunile mele…Dumnezeu sa va dea putere in toate…ma gandesc mult la tanti iuli…ce mult mi’as fii dorit sa fiu aproape de familia chibici….imi sunteti apraope de inima si rugaciunile mele….
DOMNUL ISUS sa va mangaie inimiile si ajutorul LUI sa va insoteasca mereu …..ma rog neincetat pt Iulia …stiu prin ce trece …noi am ramas de mici fara tata am ramas 5 copii numai cu mama totii mici ,dar ISUS e tatal vaduvei si a orfanului , BINECUVANTAREA pacea , si mangaierea lui DUMNEZEU sa ramana peste familia indoliata
NE pre nespus de rau ,oveste fulger care ne-a uimit pe toti ,dar asa a hotarat bunul dumnezeu.,Omare pierdere pentru familie cat si pentru biserica si frati ,A fost un bun predicator ,un bun profesor ,un bun incurajator,un bun prieten .O sa-isimtim lipsa cat si golul ce la lasat in sufletele noasre:DOMNUL sa intareasca si sa mangaie familia in aceste clipe grele si foarte dureroase cat si pentru intreaga adunare. O SA NE FIE DOR DE TINE ,,MIHAI,,,,,,,
S-au spus si se vor mai spune multe cuvinte frumoase si adevarate despre Mihai.Se va vorbi mult si pentru mult timp despre viata frumoasa , despre destoinicia in vestirea Evangheliei si dependenta sa de DOMNUL. Mihai a trait concentrat,a ars repede,a dat tot ce a avut ,nu a tinut nimic pentru el, s-a consumat in lucrare…de aceea, DOMNUL l-a chemat la odihna. Regret faptul ca nu am petrecut mai mult timp impreuna , dar am incredintarea ca ne vom reintalni. Iulia,cuvintele in asemenea imprejurari sunt de prisos ,dar ma rog DOMNULUI sa te aiba pe tine si copilasii tai pe lista SA de prioritati . DOMNUL SA VA BINECUVINTEZE !
Bunul Dumnezeu sa isi reverse binecuvantarile peste familia indurerata si sa mangaie pe Sora Iuly si pe cei cei 3 fii Paul,Cosmin si DAvid.De asemenea sa mangaie si rudeniile. Sincere condoliante din partea familiei noastre si va purtam in rugaciunile noastre.Isus este singurul la care va puteti uita in momentele acestea si de la care puteti primi mangaierea si alinarea chiar daca pe moment este atat de dureroasa aceasta despartire.Domnul Fie cu Tine Iuly si familia ta.
Domnu a luat acasa unul din parintii spirituali ai Bucovinei si Moldovei pe Fr.Mihai Chibici, Domnu sa mingaie Fam. indoliata pe sotie si cei 3 copii . Sincere condoliante din partea Fam. Nicu si Gaby Filip din USA
Dumnezeul cel bun sa v-a mangiie si sa v-a intareasca in incercarea care o treceti. Am crescut ca si Mihai in satul si biserica de la Ipotesti…El mi-a fost si v-a ramane un prieten si un frate deosebit. Mihai tot timpul a avut; o vorba buna, un zambet si indemnare buna pentru fiecare… Sincere condoliante din partea fam. Nicusor si Mariana Duciuc USA
Extraordinar,un frate scump,un frate drag sa stins din viata dar nu si din inima noastra il vom pastra in suflet pentru totdeauna.Decate ori am avunt nevoie a fost deschis fata de noi si ne-a ajutat cu cat a putut.Ferice de cei ce mlor in Domnul.
A fost profesorul meu de religie si ed. muzicala. Un profesor nu ar fi fost si nu cred ca ar mai fi un profesor mai intelept si mai intelegator ca DOMNUL PROFESOR MIHAI CHIBICI
Dragii mei,
Am auzit de durerea aceasta a despărţirii de cel ce a fost soţ iubitor, tată înţelept, fiu ascultător şi frate bun de corp sau în Hristos-Domnul. Pentru fr. Mihai, Domnul a venit chiar ca hoţ… Pe neaşteptate! Şi ce frumos că l-a găsit gata, venit chiar obosit şi înfrigurat de la holdă! Aproape că a fost luat de Stăpânul, direct de la datorie, de pe câmp. A luptat lupta cea bună şi şi-a sfârşit alergarea… Domnul l-a dus în odihna Sa.
Nu pot să nu mă alătur şi eu de cei ce plâng, şi plâng şi eu cu voi: Iulia, Paul, Cosmin şi David. Vă simt durerea şi parcă iar L-aş întreba pe Domnul: “de ce Mihai, Doamne, şi nu eu! Supravieţuiesc al 3 lea cancer şi încă nu m-ai luat… Mai ai ceva de lucrat în mine, sau prin mine?” Dar Domnul este Cel ce le cunoaşte pe toate şi le controlează după buna Sa plăcere.
Iulia dragă, agaţă-te de Domnul cu amândouă mâinile şi cu toată fiinţa ta, şi du mai departe făclia aprinsă de Mihai. Rămâi la cârmă şi El să te ajute să-ţi duci corabia până la “limanuri bune”. Vă îmbrăţişez pe toţi cu dragostea Lui.
Ce durere pt.sora Iulia .Imi pare rau ca Dumnezeu la luat asa de repede dintre noi.
Dumnezeul cerului si al pamantului sa mangaie inimile voastre si sa va dea puterea de a trece mai mult decat biruitori peste aceste momente grele… Suntem alaturi de voi si ne rugam ca Cel ce poate mai mult decat credem sau gandim noi sa fie alaturi de voi toti… Iuli, Dumnezeu sa fie taria ta si El sa-ti dea puterea de a merge mai departe…
Slujba de priveghi va putea fi urmarita de pe internet?
da, vom transmite live.
Dragostea lui Dumnezeu sa inconjoare familia indoliata si intreaga Biserica.
“oile aud glasul Lui; EL îsi cheama oile pe nume, … și oile merg … , pentru ca Îi cunosc glasul”.
Cu dragoste,
Familia Matei Liviu&Mirela si copii.
“Pe cand eram un plod fara chip, ochii Tai ma vedeau si in Cartea ta erau scrise toate zilele vietii mele mai inainte sa fi fost vreuna dintre ele”.
Acestea au fost zilele scrise in Cartea lui Dumnezeu pentru scumpul nostru frate Mihai Chibici. Multumim Domnului pentru privilegiul de a-l fi cunoscut pe omul Mihai Chibici cu blandetea si optimismul sau fara margini, si de asemenea multumim Domnului pentru harul pe care l-am avut de a fi indreptati, mangaiati, mustrati, “hraniti” duhovniceste prin lucrarea celui care a fost slujitorul lui Dumnezeu, pastorul Mihai Chibici.
Duhul Domnului sa mangaie familia indurerata!
Suntem alaturi de fam indoliata noi si Biserica Eben-Ezer din Almeria care este in casa noastra aici in Spania. Dragostea Domnului sa se reverse peste toata biserica,
Binecuvantare ,pacea si mangaierea lui Dumnezeu sa ramana peste familia indoliata
“Sa nu vi se tulbure inima…aveti credinta in Mine.” Joan 14:1
Nu-l cunosteam de mult pe domnul profesor Mihai Chibici, l-am cunoscut din toamna anului 2010 cand am fost repartizat la Scoala cu clasele I – VIII din Ipotesti unde profesa ca prof. de Religie si Muzica. De la dumnealui am avut ocazia sa ascult numai sfaturi de bine, de inbarbatare si de suflet. Ne incuraja pe noi profesorii tineri, ne indruma si sfatuia ce sa facem ca sa respectam conduita unui cadru didactic. Dumnezeu sa binecuvanteze familia indoliata si pe domnul Mihai Chibici care a plecat dintre noi prea devreme. Dumnezeu sa-l ierte!
”Moartea si viata sunt in mana Lui, El controleaza universul!”‘ condoliante fam.Chibici …. inca o stea a mai cazut din cer, il vom pastra in inimile noastre pe profesorul Chibici Mihai! Dumnezeu sa binecuvinteze familia!….. totusi nu pot aceepta ideea aceeasta!… cu cat ablandete ne invata sin cuv.Domnului!:(..ai fost un exemplu pentru multe persoane!>.
Domnul Cel Bun sa fie Mangaietorul celor ramasi! Inima mea plange si e alaturi in rugaciuni pentru sotia si copii fratelui
Cu dragoste
Când voi ajunge Ţărmul spre care mă îndrepţi,
eu ştiu, Isuse dulce, că ai să mă aştepţi
va fi o dimineaţă cu-ntregul cer senin
şi peste toată zarea un curcubeu divin.
Din raze şi din roze vor iriza minuni
cu unduiri de cântec şi sclipăt de cununi
vor miresma cuprinsul grădinile din rai
şi-o să se-audă numai al lacrimilor grai..
Cu faţa strălucită de Chipul Tău Divin,
Îmi voi pleca genunchii, spre Tine-aşa să vin
şi din genunchi veșmântul şi talpa să-Ţi sărut
spunându-Ti ce dator sunt de tot ce mi-ai făcut.
Să nu mai spună nimeni c-am suferit cândva,
Sau c-am sădit vreo floare sau c-am rodit ceva,
sau c-aş avea vreun merit, sau ceva de primit
O, clipa asta fi-va răsplătită înmiit.
Traian Dorz
Mihai Chibici a fost un om deosebit. Chiar dinainte sa ne mutam la Suceava, cu mai multi ani in urma, am fost foarte impresionat de faptul ca oridecate ori ducea pe cineva la Vaslui cu ajutoare, refuza categoric sa primeasca ceva pentru cheltuielile lui. Era cu totul dependent de Dumnezeu, si credincios lucrului incredintat lui. A fost un model pentru evanghelisti!
Dorim ca Domnul Isus sa o mangaie pe Iulia si pe cei trei fii ai ei, Domnul va veghea asupra vietii lor si-i va binecuvanta! (Psalm 68:5).
Sincere condoliante familiei, si lui Ionica!
Costel, Mary, Agnes, Kenny si Timmy.
va port in rugaciunile mele…Dumnezeu sa va dea putere in toate…ma gandesc mult la tanti iuli…ce mult mi’as fii dorit sa fiu aproape de familia chibici….imi sunteti apraope de inima si rugaciunile mele….
“Scumpa este inaintea Domnului moartea celor iubiti de El.” – Psalmul 116:15
Familia pastor URSULICA GH.
DOMNUL ISUS sa va mangaie inimiile si ajutorul LUI sa va insoteasca mereu …..ma rog neincetat pt Iulia …stiu prin ce trece …noi am ramas de mici fara tata am ramas 5 copii numai cu mama totii mici ,dar ISUS e tatal vaduvei si a orfanului , BINECUVANTAREA pacea , si mangaierea lui DUMNEZEU sa ramana peste familia indoliata
S-a dus parintele meu spiritual.Sincere condolente din partea fam. Baraiac iulian si Nina
Dincol’ de zare e-o dimineaţă
Mai glorioasă fără apus
Sfârşită-i truda şi-o altă viaţă
Am pe vecie cu-al meu ISUS
.
Dincol’ de zare n-a fi durere,
Boale, necazuri, pe veci s-au dus.
Ci desfătare şi fericire,
Zi nesfârşită fără apus.
.
Dincol’ de zare, o, ce splendoare!
Eu dus de îngeri în faţa Sa!
Iar tatăl veşnic, mie un nevrednic,
Un bun sosit sus chiar El să-mi dea.
.
Dincol’ de zare, ce întâlnire,
Cu preaiubiţii plecaţi în cer!
Şi-ntr-o unire făr despărţire,
Vom fi cu Tatăl acasă-n cer !
Suntem alaturi de voi Iulia,Paul,Daniel si Cosmin.va purtam in rugaciune.
Sincere Condoliante.
NE pre nespus de rau ,oveste fulger care ne-a uimit pe toti ,dar asa a hotarat bunul dumnezeu.,Omare pierdere pentru familie cat si pentru biserica si frati ,A fost un bun predicator ,un bun profesor ,un bun incurajator,un bun prieten .O sa-isimtim lipsa cat si golul ce la lasat in sufletele noasre:DOMNUL sa intareasca si sa mangaie familia in aceste clipe grele si foarte dureroase cat si pentru intreaga adunare. O SA NE FIE DOR DE TINE ,,MIHAI,,,,,,,
S-au spus si se vor mai spune multe cuvinte frumoase si adevarate despre Mihai.Se va vorbi mult si pentru mult timp despre viata frumoasa , despre destoinicia in vestirea Evangheliei si dependenta sa de DOMNUL. Mihai a trait concentrat,a ars repede,a dat tot ce a avut ,nu a tinut nimic pentru el, s-a consumat in lucrare…de aceea, DOMNUL l-a chemat la odihna. Regret faptul ca nu am petrecut mai mult timp impreuna , dar am incredintarea ca ne vom reintalni. Iulia,cuvintele in asemenea imprejurari sunt de prisos ,dar ma rog DOMNULUI sa te aiba pe tine si copilasii tai pe lista SA de prioritati . DOMNUL SA VA BINECUVINTEZE !
“In fata cu necunoscutul
Ne-nfioram intrebatori,
Oare ce va aduce anul
Dintre dorinte si urari?
In fata si cu nevazutul
Vibram de dor sa intuim,
Oare va aparea si rodul
Din cate am facut si stim?
In fata avand si vrajmasul
Ne framantam spiritual,
Oare sa nu ne-ajute Domnul
Prin vai sau pe al vietii val?
In fata si cu infinitul
Ne cercetam din nou uimiti,
Oare cand ii vom trece pragul
Vom fi pierduti sau mantuiti?”
Domnul sa mangaie familia Chibici si sa intareasca sotia.
Condoaleante familiei Chibici:(
ne pare rau
Bunul Dumnezeu sa isi reverse binecuvantarile peste familia indurerata si sa mangaie pe Sora Iuly si pe cei cei 3 fii Paul,Cosmin si DAvid.De asemenea sa mangaie si rudeniile. Sincere condoliante din partea familiei noastre si va purtam in rugaciunile noastre.Isus este singurul la care va puteti uita in momentele acestea si de la care puteti primi mangaierea si alinarea chiar daca pe moment este atat de dureroasa aceasta despartire.Domnul Fie cu Tine Iuly si familia ta.
Domnu a luat acasa unul din parintii spirituali ai Bucovinei si Moldovei pe Fr.Mihai Chibici, Domnu sa mingaie Fam. indoliata pe sotie si cei 3 copii . Sincere condoliante din partea Fam. Nicu si Gaby Filip din USA
Dumnezeul cel bun sa v-a mangiie si sa v-a intareasca in incercarea care o treceti. Am crescut ca si Mihai in satul si biserica de la Ipotesti…El mi-a fost si v-a ramane un prieten si un frate deosebit. Mihai tot timpul a avut; o vorba buna, un zambet si indemnare buna pentru fiecare… Sincere condoliante din partea fam. Nicusor si Mariana Duciuc USA
Suntem alaturi de voi, Domnul Isus sa va mangaie si sa va intareasca.
Cu toata dragostea,
Fam. Cornel & Mariana, Ela, Alex si Stef Tuchlei
Extraordinar,un frate scump,un frate drag sa stins din viata dar nu si din inima noastra il vom pastra in suflet pentru totdeauna.Decate ori am avunt nevoie a fost deschis fata de noi si ne-a ajutat cu cat a putut.Ferice de cei ce mlor in Domnul.
A fost profesorul meu de religie si ed. muzicala. Un profesor nu ar fi fost si nu cred ca ar mai fi un profesor mai intelept si mai intelegator ca DOMNUL PROFESOR MIHAI CHIBICI
sper ca domnul sa aiba in paza pe familia lui
Sincere condoleante
Suntem alaturi de voi si dorim ca bunul Dumnezeu sa va mingaie si sa va intareasca
Familia John si Lidia Ciobanu