Autor: Mihaela Ciubotariu

Plec grăbită de acasă în fiecare dimineață – salut din mers creația, câteva gânduri de mulțumire pentru Creator… Știu că Dumnezeu e cu mine. Îl cunosc de câțiva ani, dar mai este loc de multă descoperire.

Seara, când „trag linia”, îngrijorările se înghesuie în mintea mea. De obicei nu le dau voie să mă obosească prea mult. Am Cui să I le ofer. Așa că întind o masă mare și bogată, dar deloc atrăgătoare. Încep să-I spun lui Dumnezeu ce n-aș spune nimănui – niciodată. Nimeni nu m-ar mai iubi dacă ar afla toate plăgile firii mele: egoismul, mândria, invidia… e o listă prea lungă și obositoare. Mă mângâi cu ideea că, până la urmă, eul meu va ceda. Încet, dar sigur.

Totuși, mai este ceva… are multe forme și nuanțe, multe ecouri interioare, aduce multă amărăciune și riduri premature. DAR este decizia mea: nu-i dau loc îngrijorării nici în minte, nici în inimă!!! Vreau mai degrabă pacea ca un râu și libertatea în Hristos! Vreau încredere neclintită în Tatăl Ceresc! Vreau îndrăzneală în vestirea Cuvântului Său! Vreau roada Duhului! Și înțelepciunea care vine de sus! Bine că am de la Cine să le cer și mai bine e că are Cine să mi le dea din belșug!