Autor: Cornel Cioban

La o săptămână de la Sărbătoarea Învierii Domnului încă suntem sub impactul emoţiei şi bucuriei acestui moment unic în istoria omenirii. Însă timpul va trece, emoţia momentului va dispărea,  iar viaţa îşi va relua cursul ei normal, alert, uneori monoton.

Şi totuşi, încă sub impactul acestor zile de sărbătoare rămâne o întrebare: ce implicaţii practice are pentru fiecare dintre noi faptul că Hristos a înviat din morţi? Apostolul Pavel face o legătură directă şi indestructibilă între învierea Domnului şi învierea noastră viitoare: faptul că Hristos a înviat din morţi este garanţia faptului că fiecare dintre noi va învia la sfârşitul vremurilor. Argumentarea lui Pavel din 1Corinteni 15:12-28 este mai degrabă una cauzală decât logică: dacă Hristos n-a înviat din morţi, atunci întreaga noastră credinţă este zadarnică. De ce? Pentru că învierea lui Hristos este cauza, iar îniverea noastră viitoare este efectul. Dacă prin reducere la absurd Hristos nu ar fi înviat din morţi atunci tot ce ţine de Persoana Sa, lucrarea Sa, învăţătura Sa și modelul Său de viață nu ar avea nici o valoare și întreaga noastră credință ar fi zadarnică.

Dimpotrivă, credința într-un Dumnezeu viu înseamnă siguranţa învierii lui Hristos dar și siguranța învierii noastre viitoare, iar aceasta are implicaţii majore pentru viaţa noastră practică, în domenii precum gândirea noastră, perspectiva față de viață și suferință, mesajul nostru pentru lumea păcătoasă, iubirea aproapelui, suferirea nedreptăților și necazurilor acestei vieți, slujirea lui Hristos.

„Dar acum, Hristos a înviat din morți, pârga celor adormiți” (1 Cor 15:20). Credința într-un Dumnezeu viu înseamnă să facem din această afirmație nu doar un adevăr istoric bine argumentat, ci un principiu de viață, un motto după care să ne ghidăm  trăirea noastră de fiecare zi.