Procesul de edificare (zidire, întărire) are drept scop maturizarea din punct de vedere spiritual a Bisericii.
Biserica trebuie să devină un organism matur prin procesul de edificare, pentru ca să-L onoreze şi să-L glorifice pe Dumnezeu şi pentru ca în cursul procesului să devină un martor dinamic în lume.
Lăsaţi în părăsire, creştinii, la fel ca oile, se vor rătăci de turmă, uneori cu urmări fatale. Dar când fiecare membru al Bisericii slujeşte celuilalt, când toţi slujesc unii altora, Biserica va creşte prin creşterea fiecărui membru al ei, devenind ceea ce doreşte Dumnezeu.
Preocuparea principală a apostolului Pavel pentru Trupul lui Hristos a fost ca toţi să ajungă ,,la unirea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos.” ( Efeseni 4.13).
Analizând textele din Noul Testament, mai ales cele din epistole ( 1 Tes. 1:2-3; 2Tes.1:3-4; Col. 1:3-5; Efes. 1.15-18; 1Petru1:20-22; Evrei 10:22-24; 1Cor. 13; Col. 3:12-14; Efes. 4:14-16; etc.) putem observa cu uşurinţă trei virtuţi care caracterizează maturitatea unei Biserici: dragostea, credinţa şi nădejdea.
Dragostea se manifestă în relaţiile dintre membrii Bisericii şi în relaţiile cu toţi oamenii – relaţii după modelul lui Hristos – o atitudine care creează solidaritate şi unitate în gândire.
Credinţa se manifestă prin încrederea pe care Trupul lui Hristos o are în Capul său – Isus Hristos. Este acea convingere şi siguranţă unificatoare că Dumnezeu există, că El răspunde la rugăciuni şi că El este sursa divină a vieţii şi existenţei noastre.
Nădejdea se manifestă prin stabilitate, statornicie, siguranţă şi în mod deosebit printr-o privire dincolo de prezent, spre ziua aceea când Isus Hristos va veni din nou pentru a-Şi lua Biserica şi pentru a stabili Împărăţia Sa veşnică.