Dumnezeu nu dorește doar o parte a vieții noastre. El ne dorește în totalitate pentru El. El vrea toată puterea, tot sufletul, toată inima, toată mintea. Dumnezeu nu este interesat de o inimă dedicată pe jumătate, de o ascultare parțială sau resturi din timpul nostru și banii noștri. El cere dedicare totală, nu doar părți neînsemnate din viața noastră.

Există un mod corect și un mod greșit de închinare. Biblia spune: „… să ne arătăm mulțumitori și să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută cu evlavie și cu frică.”

Închinarea plăcută lui Dumnezeu are patru caracteristici:

1. Este corectă

Adesea oamenii spun: „îmi place să cred că Dumnezeu….” și apoi își împărtășesc ideile lor privitoare la închinarea plăcută lui Dumnezeu. Însă noi nu putem să ne creăm propria imagine confortabilă despre Dumnezeu și despre închinarea adusă Lui. Aceasta este idolatrie. Închinarea nu trebuie să fie bazată pe părerea noastră despre Dumnezeu, ci pe adevărul Scripturii. Isus i-a spus femeii din Samaria: „adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește Tatăl.” A te „închina în adevăr” înseamnă a te închina lui Dumnezeu așa cum este El descoperit în Biblie. Înseamnă de asemenea a te închina numai prin Isus Hristos care este Calea și a o face în sinceritate și cu toată inima.

2. Este autentică

Când Isus a spus să ne închinăm „în duh” El nu s-a referit la Duhul Sfânt ci la duhul nostru. Suntem creați după imaginea lui Dumnezeu, noi suntem duhuri care locuiesc în câte un trup. Duhul nostru este astfel modelat încât Dumnezeu să poată comunica cu noi. Închinarea este răspunsul duhului nostru la acțiunea Duhului lui Dumnezeu.

Când Isus a zis: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu tot sufletul tău și cu tot duhul tău” s-a referit la o închinare autentică și sinceră. Închinarea nu este doar o cascadă de cuvinte al căror înțeles nu este priceput. Lauda fără implicarea inimii nu este laudă, ci o insultă la adresa lui Dumnezeu. Când ne închinăm, Dumnezeu se uită dincolo de cuvintele noastre, se uită la inima noastră. Biblia spune „Omul se uită la ce izbește ochii, însă Dumnezeu se uită la inimă” (1 Samuel 16:7).

Închinarea angajează emoțiile tale. Dumnezeu te-a creat în așa fel, cu sentimente puternice, iar ele în închinare trebuie să fie autentice, nu fabricate. Dumnezeu urăște ipocrizia. El te dorește așa cum ești și te vrea onest în manifestări. Poți să dai dovadă de imperfecțiune în închinare, însă nu te poți închina cu o inimă nesinceră. Deoarece doar sinceritatea nu este suficientă în închinare (poți fi sincer greșit), Biblia ne cere echilibru între duh și adevăr. În închinare deopotrivă trebuie să dăm dovadă de autenticitate și acuratețe. Lui Dumnezeu îi place să fim implicați emoțional și doctrinar în închinare. Trebuie să uzăm de mintea noastră, cât și de inima noastră.

Azi se pune de multe ori egalitate între emoția determinată de muzică și mișcarea produsă de Duhul lui Dumnezeu. Însă acestea nu sunt nici pe departe asemănătoare. Adevărata închinare se produce când duhul tău îi răspunde lui Dumnezeu, nu unui ton muzical.

3. Presupune preocupare

Isus ne-a poruncit să-L iubim pe Dumnezeu cu toată mintea și această poruncă apare menționată în Noul Testament de patru ori. Lui Dumnezeu nu-I sunt plăcute acele cântece ce le cântăm fără a fi preocupați de mesajul lor, rugăciunile superficiale ce sună ca țăcănitul roților de tren, sau exclamațiile de genul „slăvit să fie Domnul” când nu avem nimic de zis.

4. Este practică

Biblia ne înseamnă „să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească” (Romani 12:1).

De ce dorește Dumnezeu trupurile noastre? De ce nu spune: aduceți duhurile voastre?

Pentru că fără trup nu poți face nimic pe pământul acesta. În eternitate vei avea un trup nou, superior acestuia ce-l ai acum. Acum Domnul îți cere ceea ce tu ai primit, ceea ce ai și poți dărui. Dăruirea trupului presupune pragmatismul închinării. Ai auzit poate oameni spunând: nu pot fi la întâlnire diseară, dar voi fi acolo cu duhul. Știi ce înseamnă asta? Că nu vor fi deloc acolo. Atâta vreme cât ești pe pământ duhul tău este exact acolo unde este trupul tău. Dacă trupul tău nu este acolo, nici duhul tău nu va fi.

În închinare noi îi oferim lui Dumnezeu trupurile noastre ca o jertfă vie. Când vorbim de jertfă întotdeauna este implicată moartea, sacrificiul. Remarcați vă rog că în pasajul din Romani apare conceptul de „jertfă vie”. El vrea cu alte cuvinte să trăiești pentru El. Problema jertfei vii este că deseori este dată jos de pe altar. Printre creștini este o practică uzuală. Duminica suntem în biserică și cântăm „sunt aici la dispoziția Ta” iar luni mergem unde nu trebuie sau facem altceva.

Adevărata închinare te costă. David știa aceasta și a zis: „Nu voi oferi Domnului meu jertfe care să nu mă coste nimic” (2 Samuel 24:24). Închinarea ne costă un lucru, și anume centrarea pe persoana noastră: egocentrismul. Nu putem să-L înlălțăm pe Dumnezeu și în același timp să ne înălțăm pe noi. Nu ne închinăm să fim văzuți de alții. Într-un mod deliberat schimbăm focalizarea de pe noi pe Dumnezeu.

Când Isus a spus: „să-L iubim pe Dumnezeu cu toată puterea” ne-a confirmat că închinarea presupune efort și energie. Nu-i simplu, câteodată închinarea este în mod absolut un act al voinței.