Autor: Petrică Vrăbioru

Conceptul de preoție împărătească este preluat din Exod 19:6. „Îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.” 

Israelul însă și-a pierdut temporar acest privilegiu din cauza respingerii Domnului Isus. Astfel, Biserica a devenit noua preoție a lui Dumnezeu, avându-L ca Mare Preot pe Domnul Isus (Evrei 3:1).

Toți credincioșii născuți din nou sunt numiți preoți (1Petru 2:9; Apocalipsa 1:6; 5:10).

Avem așadar o identitate sfântă, nobilă, dar care aduce cu sine responsabilități trasate în mod clar de Scriptură. 

Aceste responsabilități pot fi privite prin analogie cu cele ale preoților din Vechiul Legământ. 

1. Preotul se curățește – 1Petru 2:1-4;

2. Preotul aduce jertfe (duhovnicești) – 1Petru 2:5;

3. Preotul vestește adevărul – 1Petru 2:9;

4. Preotul trebuie să aibă o bună mărturie – 1Petru 2:11,12.

Îndeplinirea cu credincioșie a acestor responsabilități conduce la o preoție demonstrată practic și la moștenire împreună cu Hristos: „… vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos, și vor împărăți cu El o mie de ani.” (Apocalipsa 20:6).